Marți, 30 iunie 2026, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 7 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice (sesizările nr. 194g/2025, nr. 252g/2025 și nr. 69g/2026).
Circumstanțele cauzei
La originea cauzei se află sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate ale articolelor 3 alineatele (11) - (13), 21 alineatele (31), (32) - (34), (51) - (52) și (8) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, ridicate de dl Alexandru Beschieru, președinte al Partidului politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei", în dosarul nr. 2-13/2025 (sesizarea nr. 194g/2025), de dna Irina Vlah, președinte al Partidului politic Partidul Republican „Inima Moldovei", în dosarul nr. 2-15/2025 (sesizarea nr. 252g/2025), și de dl avocat Igor Hlopețchi, în interesele Partidului politic „Moldova Mare", în dosarul nr. 2-18/2025 (sesizarea nr. 69g/2026), toate pendinte la Curtea de Apel Centru.
Analiza Curții
Curtea a examinat dacă dispozițiile articolelor 3 alineatele (11) - (13), 21 alineatele (31), (32), (51) și (8), precum și 22 alin. (2) lit. f) și alin. (21) din Legea privind partidele politice corespund exigențelor stabilite de articolele 38, 41 alin. (1) și 54 din Constituție. De asemenea, Curtea a analizat dacă articolele 3 alineatele (11) - (13) și 22 alin. (2) lit. f) din Legea privind partidele politice sunt în concordanță cu articolele 41 alin. (4) și 135 alin. (1) lit. h) din Legea Supremă.
I. Constatarea calității de partid politic succesor al unui partid declarat neconstituțional și dizolvarea acestuia (articolele 3 alineatele (11) - (13), 22 alin. (2) lit. f) din Legea privind partidele politice)
a) Controlul de constituționalitate prin raportare la articolele 38, 41 alin. (1) și 54 din Constituție
(i) Rigorile de calitate a legii și caracterul obiectiv al criteriilor
Curtea a reținut că Parlamentul a interzis crearea şi înregistrarea unui nou partid politic şi utilizarea unui partid politic înregistrat pentru a continua sau a relua, în calitate de partid politic succesor, activitatea unui partid politic declarat neconstituțional (articolul 3 alin. (11) din Legea privind partidele politice). Continuarea sau reluarea activităților partidului declarat neconstituțional reprezintă o „exercitare frauduloasă a dreptului la asociere politică". În acest sens, Parlamentul a reglementat procedura de constatare a partidelor politice succesoare ale unui partid declarat neconstituțional, a stabilit circumstanțele care vor fi luate în considerație de instanța de judecată și a prevăzut limite temporale de evaluare a comportamentelor în discuție.
Curtea a observat că, pentru constatarea calităţii de partid politic succesor, Parlamentul a stabilit regula care definește conduita interzisă (articolul 3 alin. (11) din Lege) și a reglementat circumstanțele pe baza cărora instanța de judecată constată calitatea de partid succesor în fiecare caz concret (articolul 3 alin. (12) din Lege).
Astfel, articolul 3 alin. (11) din Lege stabilește principiul potrivit căruia dreptul la asociere politică nu poate fi utilizat pentru a eluda efectele unei hotărâri de declarare a neconstituționalității a unui partid politic.
În acest sens, pentru a aprecia dacă există conexiuni și similitudini între cele două partide, Parlamentul a stabilit un set de criterii la articolul 3 alin. (12) din Lege care trebuie avute în vedere de Ministerul Justiției și de instanța de judecată. Aceste criterii nu operează în mod izolat și nu instituie o prezumție automată că partidul are calitatea de partid succesor. Ele trebuie examinate în mod global, contextual și în raport cu motivele care au stat la baza declarării neconstituționalității.
Astfel, Curtea a conchis că dispozițiile articolului 3 alin. (11)-(13) din Legea privind partidele politice stabilesc criterii obiective pentru constatarea calității de partid politic succesor al unui partid politic declarat neconstituțional, precum și sunt previzibile, permițând totodată destinatarilor să anticipeze consecințele încălcării acestor reguli.
(ii) Scopul legitim urmărit
Așadar, Curtea a constatat că dispoziţiile contestate urmăresc realizarea mai multor scopuri legitime menţionate în articolul 54 alin. (2) din Constituţie: protecţia securităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, a ordinii publice, a drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane. De asemenea, există o legătură rațională între aceste scopuri şi prevederile contestate.
(iii) Dacă dizolvarea reprezintă o măsură proporțională și dacă procedura este însoțită de suficiente garanții procedurale
Curtea a reținut că dizolvarea partidelor politice succesoare nu reprezintă o măsură automată. Dimpotrivă, Parlamentul a condiționat aplicarea acestei măsuri de efectuarea unei evaluări judiciare individualizate. Potrivit articolului 22 alin. (2) lit. f) din Lege, dizolvarea poate fi dispusă doar după ce instanța de judecată constată, în baza probelor administrate, că activitatea partidului politic se încadrează în comportamentele prevăzute de articolul 3 alineatele (11) și (12) din Lege.
Parlamentul a stabilit obligația Agenției Servicii Publice / Ministerului Justiției de a demonstra în fața instanței de judecată că există conexiuni și similitudini substanţiale între partidul politic declarat neconstituțional și partidul politic succesor.
Mai mult, calitatea de partid succesor nu se referă la simpla apartenență anterioară la partidul declarat neconstituțional, ci impune dovada faptului că conducerea partidului a avut „un rol sau o participare activă" în acţiunile ori în luarea deciziilor care au condus la declararea neconstituţionalităţii partidului politic respectiv (articolul 3 alin. (12) pct. 1) lit. a) din Lege). De asemenea, succesiunea nu se constată pentru simpla deținere a unei funcții de conducere în cadrul partidului declarat neconstituțional, ci impune ca persoana respectivă să nu se fi „disociat public de deciziile sau de faptele" care au condus la declararea neconstituționalității partidului (articolul 3 alin. (12) pct. 1) lit. b) din Lege). În același sens, calitatea de partid succesor nu se atribuie pentru orice raport sau contact cu conducerea partidului declarat neconstituțional, ci doar pentru „legături strânse" și dacă se constată că „colaborează activ și în mod repetat" cu partidul declarat neconstituțional (articolul 3 alin. (12) pct. 1) lit. c) din Lege).
Prin instituirea unor termene determinate de 5 ani, 4 ani și 3 ani, Parlamentul a limitat aplicarea normelor contestate la un interval rezonabil și previzibil, în interiorul căruia riscul continuării sau al reluării, în calitate de partid politic succesor, a activității unui partid politic declarat neconstituțional este cel mai ridicat.
Mai mult, Parlamentul a stabilit că instanţa de judecată, dacă constată că încălcările invocate în acţiune nu sunt suficient de grave pentru a justifica dizolvarea partidului politic, poate dispune, în calitate de măsură alternativă, limitarea activităţii partidului politic respectiv. Totodată, Parlamentul a stabilit garanții privind controlul judiciar al hotărârii pronunțate.
b) Controlul constituționalității prin raportare la 41 alin. (4) și 135 alin. (1) lit. h) din Constituție
Cu privire la incidența articolelor 41 alin. (4) și 135 alin. (1) lit. h) din Constituție, autorii sesizărilor afirmă că, prin normele contestate, legislatorul a intervenit în apanajul exclusiv al Curții Constituționale de a declara neconstituționale partidele politice.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că, în procedura de constatare a calității de partid politic succesor al unui partid politic declarat neconstituțional, autoritățile competente nu solicită instanței judecătorești să realizeze un control de constituționalitate asupra partidului politic, ci să verifice existența unor conexiuni și similitudini substanțiale între partidul declarat neconstituțional și formațiunea politică pretins succesoare, pe baza criteriilor expres prevăzute de lege. Dispozițiile legale criticate nu au semnificația unei substituiri a competenței constituționale a Curții de a se pronunța asupra constituționalității unui partid politic, ci reprezintă un instrument legal destinat să asigure efectivitatea hotărârii Curții prin care un partid politic a fost declarat neconstituțional. Mecanismul legal privind constatarea calității de partid politic succesor nu conferă instanțelor judecătorești de drept comun atribuția de a realiza un nou control al constituționalității unui partid politic și nici de a aprecia, în mod autonom, compatibilitatea activității acestuia cu normele și principiile Constituției. Rolul instanțelor de drept comun este unul circumscris stabilirii unei situații de fapt, și anume dacă un partid politic nou constituit ori, după caz, deja înregistrat constituie, sub aparența unei entități juridice distincte, o continuare disimulată a activității partidului politic declarat neconstituțional.
În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile articolelor 3 alineatele (11) - (13) și 22 alin. (2) lit. f) din Legea privind partidele politice respectă exigențele stabilite de articolele 38, 41 alin. (1) și 54 din Constituție, precum și nu încalcă articolele 41 alin. (4) și 135 alin. (1) lit. h) din Legea Supremă.
II. Limitarea activității partidelor politice ca măsură sancționatorie (articolul 21 alineatele (31) și (8) din Legea privind partidele politice)
(i) Calitatea legii
Articolul 21 alineatele (2) și (3) din Lege reglementează procedura obișnuită de limitare ca măsură sancționatorie a activității partidelor politice și se bazează pe o reacție graduală la comportamentele ilegale ale partidelor. Pe de altă parte, articolul 21 alin. (31) din Lege reglementează o procedură urgentă de limitare ca măsură sancționatorie a activității partidelor politice, concepută ca un instrument de reacție promptă a statului în fața unor riscuri care periclitează principiile democratice. Această procedură îi permite Ministerului Justiției să se adreseze direct în instanța de judecată, fără parcurgerea etapei prealabile, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Criticile autorilor sesizărilor au fost îndreptate în privința procedurii urgente.
Curtea a constatat că norma stabilește în mod expres că Ministerul Justiției este autoritatea care poate iniția procedura, iar Curtea de Apel Centru reprezintă instanța care poate dispune limitarea activității partidului politic. De asemenea, legea stabilește durata maximă a măsurii, respectiv până la 12 luni, precum și categoriile de fapte care pot justifica aplicarea procedurii urgente.
Curtea a constatat că articolul 21 alin. (31) din Lege enumeră explicit situațiile care permit intervenția urgentă a statului. Totodată, norma impune existența unei amenințări la adresa suveranității, independenţei, integrității teritoriale, securității naţionale, ordinii şi siguranței publice.
Referitor la claritatea articolului 21 alin. (8) din Lege, Curtea a observat că Parlamentul a stabilit atât regula generală potrivit căreia „activitatea partidului politic nu poate fi limitată pe parcursul campaniei electorale la care participă", cât și excepția de la această regulă, care prevede că limitarea activității partidului poate fi dispusă pe parcursul campaniei electorale în cazurile „în care limitarea activităţii partidului politic se cere pentru comiterea unor încălcări grave ale legii, astfel cum sunt prevăzute acestea la articolul 3 şi la alin. (31) din prezentul articol". Totodată, legislatorul a stabilit în mod clar că „activitatea partidului politic nu poate fi limitată pentru încălcări minore". Curtea a constatat că dispozițiile contestate întrunesc exigențele de claritate impuse de articolul 54 din Constituție.
(ii) Scopul legitim
Curtea a observat că ingerința urmărește protejarea unor valori constituționale, și anume suveranitatea statului, independența, integritatea teritorială, securitatea națională, ordinea și siguranța publică și protecția proceselor democratice împotriva ingerințelor ilegale. Aceste scopuri legitime sunt prevăzute de dispozițiile articolului 54 din Constituție.
(iii) Proporționalitatea măsurii și existența unor garanții procedurale suficiente
Curtea a considerat că legislatorul a asigurat un echilibru corect între necesitatea protejării ordinii democratice și garantarea libertății de asociere politică, deoarece măsura contestată poate fi dispusă doar printr-o hotărâre judecătorească, în urma examinării probelor. De asemenea, măsura dispusă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție (articolul 21 alin. (4) din Lege).
Totodată, măsura are un caracter temporar, durata maximă fiind de 12 luni. Mai mult, articolul 21 alin. (6) din Lege permite reluarea activității partidului politic după înlăturarea neconformităților care au justificat intervenția statului.
De asemenea, Curtea a considerat important faptul că Parlamentul a interzis în mod expres limitarea activității partidelor politice pentru încălcări minore (articolul 21 alin. (8) din Lege).
Curtea a observat că articolul 21 alin. (8) din Lege instituie regula potrivit căreia activitatea unui partid politic nu poate fi limitată pe parcursul campaniei electorale la care acesta participă. Această soluție legislativă reflectă importanța deosebită pe care legislatorul o acordă competiției electorale și dreptului partidelor politice de a participa la formarea voinței politice a cetățenilor, garantate de articolele 38 și 41 din Constituție. Totuși, Curtea a constatat că aceeași dispoziție stabilește o excepție de la această regulă, permițând limitarea activității partidului politic în timpul campaniei electorale atunci când această măsură este determinată de încălcările grave ale legii astfel cum sunt prevăzute de articolele 3 și 21 alin. (31) din Lege. Așadar, legislatorul a apreciat că, în anumite circumstanțe excepționale, protecția ordinii constituționale și a procesului democratic poate prevala asupra dreptului partidului de a participa la competiția electorală.
În acest condiții, Curtea a constatat că limitarea activității partidelor politice prevăzută de articolul 21 alin. (31) din Lege, examinată împreună cu limitările stabilite de alineatul (8), este proporțională scopului legitim urmărit.
III. Limitarea activității partidelor politice în calitate de măsură asiguratorie (articolele 21 alineatele (32) și (51) și 22 alin. (21) din Legea privind partidele politice)
(i) Calitatea legii
Curtea a reținut că noțiunile legale utilizate le permit destinatarilor legii să identifice cazurile în care măsurile asiguratorii pot fi aplicate. Expresiile „pericol real și iminent" și „consecințe iremediabile" denotă faptul că măsura contestată poate fi aplicată doar în contextul unui risc precis, actual și de o gravitate suficient de ridicată pentru valorile democratice și ordinea de drept.
Mai mult, Curtea a observat că marja de apreciere a Ministerului Justiției este circumscrisă expres de textul legal, care condiționează sesizarea instanței de prezentarea unor argumente și probe care să demonstreze existența unui pericol pentru valorile democratice și pentru ordinea de drept.
În prezenta cauză, textul articolului 21 alin. (32) din Lege oferă suficiente repere pentru delimitarea situațiilor în care măsura asiguratorie poate fi solicitată și aplicată.
De asemenea, Curtea observat că la articolul 21 alin. (51) din Lege Parlamentul a prevăzut efectele juridice ale aplicării măsurii asiguratorii, stabilind că la aplicarea măsurii asiguratorii privind limitarea activității partidului politic se aplică interdicțiile prevăzute la alineatul (5). Curtea a reținut că aceste dispoziții conferă un grad suplimentar de previzibilitate măsurii asiguratorii, deoarece stabilesc în mod precis consecințele aplicării acesteia.
(ii) Scopul legitim
Prin această reglementare, Parlamentul a urmărit să împiedice continuarea unor activități ilegale ale partidului care, prin natura și gravitatea lor, ar putea afecta ireversibil valorile democratice și ordinea de drept înainte ca instanța de judecată să se pronunțe definitiv asupra cererii de dizolvare sau de limitare a activității partidului politic, făcând inutilă și golind de efecte hotărârea judecătorească emisă subsecvent.
(iii) Proporționalitatea măsurii și existența garanțiilor procedurale suficiente
Curtea a reținut că legislatorul a prevăzut această măsură ca fiind aplicabilă în situații excepționale și doar dacă se demonstrează existența unor circumstanțe reglementate limitativ de lege, adică doar în cazurile: (i) „unor încălcări grave"; (ii) „unui pericol real și iminent" și (iii) al riscului producerii unor „consecințe iremediabile". Totodată, Ministerul Justiției, ca reclamant în cauză, va fi ținut să prezinte „argumente și probe" care justifică aplicarea măsurii. De asemenea, legislatorul a prevăzut că măsura are un caracter temporar, fiind aplicabilă doar „pe durata examinării cauzei, până la pronunțarea în fond".
Astfel, Curtea a ajuns la concluzia că legislatorul a acordat instanței de judecată competența de a verifica, în fiecare cauză concretă, dacă cererea reclamantului este întemeiată pe elemente factuale precise și actuale, dacă riscul invocat este real și iminent, dacă urmările posibile sunt ireparabile și dacă măsura solicitată este indispensabilă pentru prevenirea afectării ordinii democratice.
Curtea a observat că, spre deosebire de regulile generale ale procesului civil, când „cererea de asigurare a acțiunii se soluționează de către judecătorul care examinează cauza în ziua depunerii, fără înștiințarea pârâtului şi a celorlalți participanți la proces" (articolul 177 alin. (2) din Codul de procedură civilă), legislatorul a stabilit că cererea de limitare a activității partidului politic ca măsură asiguratorie se examinează „în termen de 3 zile de la depunere" cu condiția înștiințării obligatorii a partidului pârât și cu obligativitatea părților „să se prezinte în faţa instanței de judecată" (articolul 21 alin. (33) din Legea cu privire la partidele politice). Curtea a menționat faptul că opțiunea legislatorului de a aplica limitarea ca măsură asiguratorie doar de către o instanță de judecată și cu înștiințarea prealabilă a partidului pârât reprezintă o garanție importantă pentru partidul vizat.
De asemenea, în cazul în care activitatea partidului a fost limitată, legislatorul a stabilit dreptul partidului pârât de a contesta cu recurs aplicarea măsurii asiguratorii, iar instanța de recurs (Curtea Supremă de Justiție) trebuie să examineze recursul în 5 zile (articolul 21 alin. (34) din Legea cu privire la partidele politice).
Prin urmare, dispozițiile articolelor 21 alineatele (32) și (51), precum și 22 alin. (21) din Legea privind partidele politice respectă exigențele stabilite de articolele 38, 41 alin. (1) și 54 din Constituție.
Hotărârea Curții:
Pornind de la argumentele invocate,
Curtea a respins sesizările din dosarul nr. 194g/2025 privind excepțiile de neconstituționalitate ridicate de dl Alexandru Beschieru, președinte al Partidului politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei", în dosarul nr. 2-13/2025, de dna Irina Vlah, președinte al Partidului politic Partidul Republican „Inima Moldovei", în dosarul nr. 2-15/2025, și de dl avocat Igor Hlopețchi, în interesele Partidului politic „Moldova Mare", în dosarul nr. 2-18/2025, toate pendinte la Curtea de Apel Centru.
Curtea a recunoscut constituționale articolele 3 alineatele (11) - (13), 21 alineatele (31), (32), (51) și (8) și 22 alin. (2) lit. f) și alin. (21) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.
Curtea a declarat inadmisibile sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate în partea referitoare la articolul 21 alineatele (33), (34) și (52) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.
Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/
Categorii
83 Accesări 
