Decizia nr. 80 din 14.05.2026
Decizia nr. 80 din 14 mai 2026 de inadmisibilitate a sesizării nr. 249g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (21) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014 (plățile pe baza documentelor executorii [3])
Subiectul sesizării: Curtea Supremă de Justiție, dl Iulian Rusanovschi, avocat
Decizia:
1. d_80_2026_249g_2025_rou.pdf
Sesizări:
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 249g/2025
privind excepția de neconstituționalitate
a articolului 68 alin. (21) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014
(plățile pe baza documentelor executorii [3])
CHIŞINĂU
14 mai 2026
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Sergiu LITVINENCO,
dlui Ion MALANCIUC,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA, judecători,
cu participarea dlui Cristian Rotaru, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 2 decembrie 2025,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 14 mai 2026, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (21) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014, ridicată de dl avocat Iulian Rusanovschi, în interesele SRL „Birivofarm", în dosarul nr. 3r-253/2025, pendinte la Curtea Supremă de Justiție.
2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dnele judecătoare Stela Procopciuc, Oxana Parfeni și Diana Stănilă, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.
ÎN FAPT
A. Circumstanțele litigiului principal
3. Printr-o hotărâre din 3 mai 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins cererea de chemare în judecată formulată de SRL „Birivofarm" (succesor în drepturi și obligații procedurale al SRL „Gedeon Richter") împotriva Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (în continuare, CNAM) pentru obligarea emiterii unui act administrativ favorabil. Hotărârea a fost contestată cu apel de Birivofarm.
4. Printr-o decizie din 10 iulie 2024, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul depus de Birivofarm, a casat integral hotărârea primei instanțe și a pronunțat o nouă hotărâre de admitere a pretenției Birivofarm împotriva CNAM, obligând-o pe cea de urmă să emită un act administrativ favorabil privind achitarea în beneficiul societății a sumei de 2 497 544,21 lei. Decizia a fost contestată cu recurs de CNAM.
5. La 15 iulie 2024, Birivofarm a formulat în adresa CNAM o cerere prin care a solicitat executarea deciziei Curții de Apel Chișinău. Printr-un răspuns din 31 iulie 2024, CNAM a refuzat executarea deciziei. Pe baza prevederilor Codului administrativ, Birivofarm a depus la instanța de judecată o cerere privind executarea actului judecătoresc.
6. Printr-o încheiere din 8 septembrie 2025, Curtea de Apel Centru a acceptat cererea depusă de creditorul Birivofarm și a intentat procedura de executare a deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 iulie 2024. Încheierea a fost contestată cu recurs de către CNAM în fața Curții Supreme de Justiție.
7. În cadrul procedurii de examinare a recursului, dl avocat Iulian Rusanovschi a ridicat, în interesele Birivofarm, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 68 alin. (21) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014.
8. Printr-o încheiere din 26 noiembrie 2025, Curtea Supremă de Justiție a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.
B. Legislația pertinentă
9. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 16
Egalitatea
„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."
Articolul 20
Accesul liber la justiție
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 120
Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al
altor hotărâri judecătoreşti definitive
„Este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive."
10. Prevederile relevante ale Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014 sunt următoarele:
Articolul 68
Plățile în baza documentelor executorii
„(1) Documentele executorii privind dezafectarea incontestabilă a mijloacelor băneşti din contul bugetelor componente ale bugetului public naţional, precum şi din contul autorităţilor/instituţiilor bugetare, se prezintă obligatoriu de către creditor direct administratorilor de bugete şi/sau, după caz, autorităţilor/instituţiilor bugetare respective după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
(2) În cazul neexecutării documentului executoriu emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive în termen de 3 luni de la data prezentării acestuia, creditorul poate solicita executorului judecătoresc iniţierea executării silite, conform procedurii stabilite de Codul de executare.
(21) Recursul declarat împotriva hotărârii judecătoreşti definitive privind dezafectarea incontestabilă a mijloacelor băneşti din contul bugetelor componente ale bugetului public naţional şi din contul autorităţilor/instituţiilor bugetare suspendă termenul de executare a hotărârii judecătoreşti prevăzut la alin. (2).
[...]"
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
11. Autorul excepției susține că aplicarea diferențiată a reglementărilor privind executarea hotărârilor judecătorești în funcție de calitatea părților - fie creditori care sunt persoane particulare, fie autorități publice - generează o inechitate din perspectiva principiului egalității.
12. Totodată, autorul afirmă că dispozițiile atacate încalcă dreptul de acces la justiție al părților în proces, care urmează să beneficieze de prevederile Codului administrativ cu privire la executarea actelor judecătorești definitive.
13. Din acest motiv, autorul sesizării susține incidența articolelor 16, 20 și 120 din Constituție.
B. Aprecierea Curții
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, ține de competența Curții Constituționale.
16. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.
17. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ care are ca obiect intentarea procedurii de executare a unei hotărâri judecătorești (a se vedea §§ 5-6 supra). Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea aplica prevederile criticate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
18. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 68 alin. (21) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale. Curtea constată că prevederea atacată a constituit anterior obiect al excepției de neconstituționalitate din perspectiva unor critici similare, fiind pronunțată Decizia nr. 40 din 3 aprilie 2025. Totuși, Curtea va verifica dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea.
19. Curtea menţionează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 27 din 11 aprilie 2024, § 21).
20. Curtea reţine că autorul a invocat în sesizarea sa articolele 16 (egalitatea), 20 (dreptul la apărare) și 120 (caracterul obligatoriu al sentințelor și al altor horărâri judecătorești definitive) din Constituție.
21. Referitor la incidența articolului 16 din Constituție, Curtea a stabilit în jurisprudența sa că acest articol nu are o aplicabilitate independentă. Pentru a fi incident, autorul trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe într-un drept fundamental garantat de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei Curtea poate aplica prevederile acestui articol (a se vedea DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19; DCC nr. 146 din 2 octombrie 2025, § 20).
22. Cu privire la incidenţa articolelor 20 şi 120 din Constituţie, autorul sesizării a obiectat că prevederile criticate încalcă dreptul de acces la justiție al părților în proces, care urmează să beneficieze de prevederile Codului administrativ cu privire la executarea actelor judecătorești definitive.
23. Referitor la acest aspect, Curtea a reţinut în jurisprudența sa că executarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă ultima etapă a procesului judiciar şi constituie un drept garantat de articolele 20 şi 120 din Constituţie. Dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie o parte integrantă a dreptului la un proces echitabil. Potrivit articolului 120 din Constituţie, respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti este obligatorie. Caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării acestora (a se vedea DCC nr. 56 din 19 aprilie 2022, § 26; DCC nr. 40 din 3 aprilie 2025, § 31).
24. Cu toate acestea, în Decizia nr. 40 din 3 aprilie 2025, Curtea a notat că prin atribuirea efectului suspensiv al unei hotărâri definitive privind dezafectarea mijloacelor băneşti din contul bugetelor componente ale bugetului public naţional și din contul autorităților/instituțiilor bugetare, la formularea unui recurs, legislatorul a ponderat, pe de o parte, interesul legitim al părții interesate de a pretinde executarea unei hotărâri judecătorești definitive într-un termen rezonabil și, pe de altă parte, interesul minimizării riscului de apariție a unui dezechilibru bugetar între cheltuielile și veniturile publice, în eventualitatea modificării soluției în recurs (a se vedea § 32 din Decizie).
25. Astfel, Curtea a stabilit că suspendarea executării unei hotărâri definitive privind dezafectarea mijloacelor băneşti din contul bugetelor componente ale bugetului public naţional și din contul autorităților/instituțiilor bugetare, la formularea recursului, nu constituie o problemă de constituționalitate, ci reprezintă o chestiune încadrabilă în marja discreționară a legislatorului. Lipsa unei asemenea reglementări ar complica procedurile de restituire a mijloacelor bănești achitate de către stat, în situația în care o hotărâre definitivă de încasare este anulată de ultima instanță (ibidem, § 33).
26. Așadar, întrucât nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea jurisprudenţei Curţii din perspectiva criticilor invocate de autor, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse la acest capăt în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
27. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2) și (3) lit. b), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (21) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014, ridicată de dl avocat Iulian Rusanovschi, în interesele SRL „Birivofarm", în dosarul nr. 3r-253/2025, pendinte la Curtea Supremă de Justiție.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Domnica MANOLE
Chișinău, 14 mai 2026
DCC nr. 80
Dosarul nr. 249g/2025







